PREMIERĂ LA NIVEL NAȚIONAL: Caroli Foods Group lansează primul produs cu 100% ingrediente naturale: Cârnații Maestro de la Caroli!
2017-08-30 08:22:18 in Stiri

Caroli Foods Group, leaderul în preferințele consumatorilor în categoria produselor din carne procesată, a răspuns din nou prompt solicitărilor primite din partea consumatorilor, aceștia dorindu-și să poată găsi și în marile magazine internaționale produse din carne cu 100% ingrediente naturale. După cum arată amplul studiu de piață derulat la începutul acestui an de către Caroli Foods Group, 7 din 10 consumatori solicită produse naturale, fără E-uri și fără nitrit, dacă este posibil. Prin urmare, lansarea Cârnaților Maestro, sub brandul Caroli, este răspunsul prompt al companiei față de solicitările consumatorilor.

„Caroli Foods Group este o companie pentru care preparatele din carne reprezintă nu doar o pasiune, ci și un angajament bilateral de a oferi românilor produsele de calitate pe care ei și le doresc să le achiziționeze pentru familiile lor. Credem că tocmai pentru că suntem în permanență atenți la nevoile în schimbare ale consumatorilor noștri, aceștia ne aleg produsele în fiecare zi și ne plasează în poziții de top în clasamentul preferințelor lor, fapt care ne obligă să venim mereu în fața lor cu produse de calitate. După lansarea gamei de produse Caroli cu 80% carne / „cu muuulta carne” și a Salamului Semenic cu Carolimetru termic de la Caroli (un element inovator ce atrage atenția asupra păstrarii în siguranță a produselor noastre), dar și a gamei de produse Sissi cu 1,5% grăsime, lansarea cârnaților Maestro cu 100% ingrediente naturale, tot de la Caroli, este doar un pas natural în respectarea angajamentului pe care ni l-am asumat.” – declară Anamaria Băjan, Director Executiv de Marketing, PR și Business Development al Caroli Foods Group.

Cârnații Maestro de la Caroli sunt pregătiți cu ingrediente 100% naturale, fără E-uri, în membrană naturală (cârnați subțiri în membrană naturală de oaie, iar cârnați groși în membrană naturală de porc).
Preparați după o rețetă tradițională, în a cărei elaborare au fost implicați și numeroși producători artizanali din diferite regiuni ale țării: Moldova, Ardeal, Banat și Oltenia, Cârnații Maestro de la Caroli sunt disponibili în două variante: subțiri și groși, fiecare sortiment conținând doar 100% ingrediente naturale: carne de porc, condimente naturale și țelină.

„Misiunea noastră este să ajutăm consumatorii să facă cele mai bune alegeri oferindu-le mijloacele necesare pentru a alege. Ne dorim ca produsele noastre să fie ușor accesibile tuturor consumatorilor, astfel că cele două sortimente de cârnați Maestro de la Caroli vor fi prezenți în toate lanțurile mari de magazine locale și internaționale, dar și în cadrul comercianților tradiționali. Totodată, pentru a anunța această lansare, am pregătit consumatorilor surprize foarte plăcute, atât în media clasică, dar și în comunicarea digitală. Practic, încercăm să comunicăm printr-o campanie de comunicare integrată, într-un mod cât mai natural, acest produs nou pe piață: Cârnații Maestro de la Caroli cu 100% ingrediente naturale”,declară Anca Leopea, Category Marketing Manager Caroli Foods Group.

 

 

Indiferent de sortimentul de cârnați la care ne referim, subțiri - oltenești, groși, mai scurți și răsuciți - moldovenești, sau groși dar nerăsuciți, păstrați lungi la uscare - din zona Brașovului, în orice regiune a țării am fi, rețeta originală a cârnaților românești are un numitor comun: cârnații la români se pregătesc doar din carne, slănină și condimente: sare, piper, usturoi și alte condimente în funcție de regiune, dar toate ingredientele sunt 100% naturale.

“Prin urmare, dacă doream să lansăm un produs pe placul românilor, în categoria de cârnați putea să fie doar cu 100% ingrediente naturale. După o mobilizare a întregii companii, suntem foarte bucuroși să anunțăm că lansăm pe piață Cârnații Maestro de la Caroli cu 100% ingrediente naturale: carne de porc, condimente naturale și țelină, în două variante de ambalare:Caroli Cârnați Maestro subțiri (vid și vrac) și Caroli Cârnați Maestro groși (vid și vrac)”, conchide Anamaria Băjan.

 

Echipa Caroli Foods Group și agenția implicată în acest proiect este formată din:

Anamaria Băjan - Marketing, Business Development and PR Executive Director
Anca Leopea - Category Marketing Manager
Fledy Studio - Creative & Strategy
Casa de producție - Fiodor Ad Studio
Regizor - Răzvan Mărculescu

 

Despre Caroli

Caroli este cea mai populară marcă din portofoliul Caroli Foods Group (CFG), liderul pieței de mezeluri din România și unul dintre cei mai de succes procesatori de carne din Europa de Sud-Est. Datorită calității produselor și a gustului inconfundabil, Caroli este alegerea preferată a consumatorilor din România, pentru mesele în familie, la serviciu sau între prieteni, oferind peste 70 de sortimente de mezeluri bogate în carne.

 

CFG este liderul pieței de mezeluri din România, atât în valoare, cât și în volum. Compania a luat naștere în România în 1994 și, în cele peste două decenii de activitate, a oferit produse de calitate pentru toate tipurile de consumatori.

În 2010, Caroli Foods Group și Campofrio Foods Group - cel mai important procesator de carne din Europa si un nume important la nivel mondial, au semnat un acord de parteneriat (joint venture) pentru a ridica standardul de calitate și pentru a acoperi mai bine piața mezelurilor din Europa de Sud Est: România, Bulgaria, Republica Moldova, Serbia, Ucraina și Turcia.

 

În prezent, portofoliul comun al Caroli Foods Group include 5 mărci: Caroli, Campofrio, Sissi, Maestro și Primo, cu peste 200 de produse pentru toate gusturile.

stiri